În urmă cu peste 20 de ani eram în tren undeva între Sibiu și Brașov, era noapte și căldura mă sufoca. Mergeam prin vagoane să îmi găsesc locul de pe biletul meu, când am văzut o licărire stranie în ochii unei persoane pe lângă care am trecut. Mi-au trebuit câteva secunde să identific acea privire și m-am întors alergând către ușa vagonului. Am reușit să o prind de mână pe femeia care tocmai se arunca din trenul care mergea în viteză. Am ascultat apoi o poveste de dincolo de lacrimi și durere, i-am dat acelei persoane soluțiile aflate de mine la cursurile de consiliere de la Școala de Misiune pe care o absolvisem, și a înțeles. Noaptea aceea avea mai puțin întuneric decât sufletul ei, dar creierul îi mai funcționa încă. M-a sunat după o lună de zile și mi-a zis că s-a împăcat cu Dumnezeu. Când mă pregăteam pentru examenul de admitere la Politehnică făceam sute de probleme de fizică și matematică pe zi, timp de luni de zile. La facultate am făcut matematici speciale, statistică și încă trei feluri de matematici, cinci feluri de fizică, chimie-fizică șamd. Eu am fost educat într-o logică absolută, dincolo de sănătatea mintală a omului obișnuit, așa că văd în creierul persoanei din fața mea chiar și gândurile pe care aceasta nu știe că le are. Anul trecut acea femeie si soțul ei m-au invitat la masă, erau într-un orășel din Dobrogea unde lucrau cu o asociație umanitară, iar acolo am văzut același surâs al morții pe buzele unuia din copiii de care îngrijeau ei. Duceam jucării și diverse alte ajutoare cu Misiunea Sud, iar ei sesizaseră că ceva nu e în regulă și mă chemaseră pentru a doua opinie. Am început să vorbim, dar nu vă puteți închipui ce mi-au auzit urechile.Însă logica dialogului a oprit suspinele acelui adolescent și Cuvântul lui Dumnezeu i-a închis rănile sufletului. Slujitorii creștini sunt depășiți uneori de duritatea cazurilor și răutatea oamenilor din comunitatea lor și atunci apelează la cineva cunoscut din exterior. După mulți ani de călătorie prin aceste ținuturi ale durerii am început să văd și dincolo de sinucidere, am început să văd haosul în desfășurare în creierul uman. Privirea pierdută ca într-un sevraj și zâmbetul otrăvit al celui ce nu mai vrea să trăiască sunt punctul final al neglijenței omului față de sine. Te rog cu lacrimi, fratele meu și sora mea de suferință, pune-ți ordine în gânduri, deoarece haosul aduce cu sine moartea. Când te vei prăbuși de prea multa ta alergare vei cădea în corpul tău ca într-un sicriu. Și nu va mai fi cazul să te sinucizi, deoarece vei fi mort deja. Dumnezeu să aibă milă de sufletele noastre!